This slideshow requires JavaScript.

This slideshow requires JavaScript.

Aici realizam un produs unic si original, Horinca de pere cu para  intreaga inauntru. Este un produs care se realizeaza destul de greu. Sticla se fixeaza in par cu para inauntrul sticlei, si sta acolo pana la maturizarea perei.

Sticla se pune in par atunci cand incepe sa creasca para si incape in gatul de la sticla si se introduce pana inauntr-ul sticlei si apoi se fixeaza sticla.

Dupa ce ajunge para la maturizare, se ia para din par,si se pune imediat horinca de pere in sticla. Nu are voie sa stea para in sticla goala. Dupa ce se pune horinca in sticla cu para, para se conserva natural in horinca, nefiind nevoie pentru adaugarea conservantilor.

Para ramane intacta si are aceeasi culoare naturala, ca in par, mult timp, chiar si ani daca este pastrata tot timpul in horinca.

Este un procedeu destul de greu deoarece trebuie sa pui sticla foarte bine in par, si deobicei doar 10% din sticlele care se pun in par, ies bune. Deoarece in acest timp de cateva luni, cat raman acolo perele in sticla, se mai lovesc de sticla din cauza vremii, ( ploi, vant ) si se strica.

Este un procedeu folosit de stramosii nostri pentru a da o imagine mai speciala sticlei cu horinca (palinca).

Sticla de horinca cu para inauntru se poate oferi si cadou, datorita aspectului pe care il ofera sticlei.

In sticla cu para se poate pune horinca de pere, prune si de mere.

Cea mai speciala este horinca de pere, deoarece productia este mica si se gaseste greu.

Preturile sunt in felul urmator:

Palinca de Pere cu para – 100 Ron bucata

Palinca de Prune cu para – 95 Ron bucata

Palinca de Mere cu para – 90 Ron bucata

La cantitati de minim 3 sticle cu para idiferent de tipul palincii aveti 10 Ron reducere.

Detalii aici:

www.produsetraditionale.wordpress.com

Asociatia Maramuresenilor din Cluj Napoca, in colaborare cu Asociatia Focul Viu, organizeaza Evenimentul:

 

 Lasatu` Sacului la Maramureseni.

Cu participarea extraordinara a artistilor Stefan si Andrei Petreus.
Manifestarea va avea loc la Muzeul Etnografic a Transilvaniei din Cluj Napoca, Str. Memorandumului, nr 21, in data de 25 februarie 2012, la ORA 18.00

În căutarea crăieselor

Decembrie… Fulgi mari, fulgi amintindu-ne de copilărie, de vremurile când dansul lor aducea acel zâmbet de copil pe chipurile noastre. Îi priveam minute-n şir prin geamul dantelat cu flori de gheaţă şi fiecare fulg de-argint îşi spunea prin lina plutire povestea sa efemeră. Apoi cădeau…şi se topeau. Aşa-s fulgii… timizi şi fermecător de efemeri.

Însa, chiar şi astăzi, iarna nostalgiilor noastre mai poate fi ca şi-atunci când noi, copiii, porneam spre bunici, la ţară, acolo unde tradiţiile îmbrăcau în haine de sărbătoare întregul decembrie. Aşadar, iată-ne şi pe noi, porniţi în căutarea iernii copilăriei noastre, în căutarea poveştii de iarnă, într-un ţinut autentic, unde crăiesele zăpezii se-ascund dupa căpiţele acoperite de alb.

Călătoria noastră începea in localitatea turistica Poienile Izei. Era timpul să lăsăm în urma noastră orice gând cu detalii tomnatice şi urbane şi să pornim spre lumea satelor de munte, acolo unde în decembrie ninge cu tradiţii. Paşii noştri vor colinda pe ulita satului Poienile Izei, un izvor de ţradiţie românească, acolo unde vrednicii acestor locuri se pregătesc de încă o nouă iarnă. Aici, iernile sunt altfel. Pe cât de frumos este pentru noi, din punct de vedere peisagistic, pe-atât de greu este pentru muntenii maramureseni. Însă ei sunt oameni vrednici, truditori, care şi-au început pregătirile şi proviziile incă din toamnă. Aşa-s oamenii de la munte. Dar chiar şi-aşa, în dese rânduri, viforul iernatic îi încearcă…

Lăsăm în urma noastră acest punct şi pornim spre stânga, trecând peste un vechi pod de piatră. De-aici, serpentinele croindu-şi calea prin scrâşnetul pădurii îngheţate, ne vor purta timp de 45 de minute până în Satul agroturistic Poienile Izei. Minutele parcă tremură şi ele de ger. Copacii trosnesc rând pe rând la fiecare rafală a viscolului care-i îmbracă şi mai mult într-un alb ce pare veşnic. Fulgii sunt mari şi cad necontenit. Mai mult decât atâţ, cu fiecare fulg care ne săgetează privirea îngheţată, înţelegem adevărata asprime a iernii. Aşa e iarna prin satele de munte. Însă, prin pădurea ce pare îmbrăcată-n frişcă, nici urmă de crăiese. Or fi duse în sat… cu sania.

Satul Poienile Izei ne primeşte într-o atmosferă misterioasă, atmosferă înceţoşată prin care fulgii îşi continuă dansul neîntrerupt. Peste Poieni iarna a tras imaculata sa plapumă, plapumă ce acoperă fiecare detaliu purtându-şi aspectul său rural. Norii, ca şi fulgii, se aleargă cu repeziciune. Sunt atât de joşi, încât parcă-i putem atinge. Am vrea chiar să-i dăm într-o parte, poate, poate reuşim să vedem vreo crăiasă. Poate s-or fi ascuns prin gospodăriile de lemn, pe care abia abia le zărim dincolo de norii lui decembrie. Curţile sătenilor şi ele sunt învăluite de albul infinit. E ca şi cum am fi călători printr-un deşert alb, un deşert rural brăzdat de uliţele care ne vor purta mai departe, dincolo de văi şi de dealuri ninse. Pe drum este linişte. Nici un om, nici un suflet… Aşa-s uliţele iarna când viscolul iese la plimbare. Totuşi, parcă am fi dorit ca iarna să-şi potolească asprimea şi să vedem cum copilaşii măgurenilor, îmbracă aceste uliţe în veselie. Căci iarna aduce şi bucurii şi bulgări moi de nea şi colinde…

Oricâtă zăpadă ar cădea, tradiţiile nu se vor pierde niciodata sub troienele timpurilor reci.

Nici n-am simţit când s-au scurs cele 60 de minute, timp în care am traversat satul. Liniştea domnea pe uliţele ce păreau să ne poarte prin albul neant. Pe săteni îi găseam prin case, pregătind cu trudă tradiţionalele bunătăţi pentru Sărbătorile ce aveau să vină. Din când în când, aceştia se mai opreau din treabă şi priveau prin ferestrele îngheţate, doar, doar iarna s-o îmbuna şi-şi va sulfa crivăţul spre alte meleaguri.

Paşii noştri urmează calea uliţelor ce par de bezea, până când ajungem în dreptul Bisericii din lemn Sf Parascheva, o biserica construita in anul 1604, monument UNESCO. Aceasta se înalţă impunatoare pe unul din dealurile satului, aducând căldura credinţei în recea iarnă de decembrie.

Iată-ne aşadar în Poienile Izei, ducandu-ne la bun sfârşit drumeţia noastră de iarnă, o drumeţie asemenea unei poveşti de decembrie, o poveste tradiţională românească,  o poveste spusă la sate… pe care noi am citit-o cu sufletul, înţelegând fiecare fulg ce cădea, fiecare fum ieşind din coşurile caselor sătenilor, fiecare detaliu rural, care deşi nins…fermecă.  Ne era dor de-o iarnă la ţară, o iarnă în inima naturii, departe de orice gând de urbanizare. Ne era dor de-o iarnă împodobită cu tradiţii zonale, ne era atât de dor de troiene mari de zăpadă, de fulgi ce se topeau pe chipuri şi chiar şi-aşa, prin simplitatea lor aduceau acel zambet pe chipurile noastre de copii îmbujoraţi; La fel ca şi-atunci…în zilele copilăriei noastre. Iar crăiesele…crăiesele le-am descoperit prin ochii minţii, căci ele nu se văd…ele se simt; La fel cum am simţit şi povestea vechilor sate brănene, ninse de-atâtea şi-atâtea ierni de zile…

Decembrie. Fulgi mari…fulgi amintindu-ne de copilarie…

Sectia etnografica, numita si Pensiunea Muzeu, este situata in localitatea Poienile Izei, la 500 m distanta de de centrul satului. In acesta gospodarie, s-a dezvoltat o adevarata casa tipic maramureseana. In interiorul casei traditionale, (Pensiunii Muzeu) ii permit vizitatorului sa sesizeze adevarata esenta a arhitecturii populare a Tarii Maramuresului, asa cum a fost aceasta structurata de-a lungul secolelor.

Orice vizita in zona Maramuresului nu ar fi completa fara o oprire la Muzeul Satului Maramuresean, sau la o Pensiune Muzeu, cum este si in localitatea Poienile Izei, unua dintre putinele de acest gen din tara. Daca doriti sa vedeti cum arata o casa traditionala din Maramures, cum este arhitectura atat de apreciata din aceasta zona sau sa admirati portul popular, atunci Pensiunea Muzeu este cu siguranta raspunsul.

Sarbatorile laice nu sunt deloc putine insa, fiecare dintre ele are o insemnatate si o valoare aproape la fel de mare ca sarbatorile religioase. In acesta Pensiune Muzeu imiginatia poate zbura dincolo de limite si poti descoperi o lume atat de placuta si simpla incat ai da orice sa o poti trai aievea.

Pozele va pot marturisi cele scrise mai sus. Va lasam sa va delectati cu frumusetea acestei Pensiuni Muzeu.

Daca doriti sa va petreceti o vacanta intr-o casa traditionala de genul acesta va asteptam cu placere.

Pretul unei vacante in aceasta pensiune, costa la fel ca intr-o pensiune moderna, doar ca diferenta dintre modern si traditional este enorma, castigand detasat traditionalul care este pe cale de disparitie.

Va asteptam sa ne contactati pentru oferte de Craciun si Revelion, sau oferte in timpul anului.

OFERTA SPECIALA DE CRACIUN

Variantele de sejur pot fi cuprinse în intervalul 23-29.12.2011, dată limită pentru check out

Preţul Pachetului Crăciun 2011 Pensiune 2*

Tip Sejur : Demipensiune (mic dejun+ cina)

• 5 zile, 4 nopti – 480 ron/persoană
• 6 zile, 5 nopti – 600 ron/ persoană

Tip Sejur : Pensiune Completa (mic dejun+ pranz + cina)

• 5 zile, 4 nopti – 560 ron/persoană
• 6 zile, 5 nopti – 700 ron/ persoană

OFERTA SPECIALA DE REVELION 2012

Variantele de sejur pot fi cuprinse în intervalul 29.12.2011 – 3.01.2012

Tip Sejur : Demipensiune (mic dejun+ cina)

• 5 zile, 4 nopti – 580 ron/persoană
• 6 zile, 5 nopti – 700 ron/ persoană

Tip Sejur : Pensiune Completa (mic dejun+ pranz + cina)

• 5 zile, 4 nopti –  660 ron/persoană
• 6 zile, 5 nopti –  800 ron/ persoană

Detalii si rezervari:

Craciun Gheorghe

0727689884 / 0757911071

craciun_invest@yahoo.com

Daca doriti sa petreceti noaptea dintre ani in Maramures, atunci ati gasit locul potrivit.

La Pensiunea Boca veţi găsi ospitalitate, farmecul gazdei şi delicioasele bucate tradiţionale, distracţie, dar şi relaxare, cântec şi dans moroşenesc. Căutaţi Maramureşul plăcut, simplu, discret, înnobilat de natura şi oamenii locului.

Pensiunea Boca este mereu pregătită de oaspeţi, vă aşteaptă cu drag, într-un colţ de Maramureş nealterat, pe care o sa-l „gustaţi” firesc, pentru bucuria sufletului Dumneavoastră.

Pensiunea este localizată în mijlocul naturii in Poienile Izei, pentru a oferi oaspetilor linistea traditionala satului.

Camerele sunt in stilul tradiţional, amenajate cu gust.

Structuri:
5 camere cu pat dublu matrimonial, si 2 bai comune.

Facilităţi: încălzire, balcon, cabină duş, televizor color, cablu tv, telefon , gradină, loc de joacă pentru copii, loc de grătar.

Activitati in pensiune:
- lecţii de bucătărie tradiţională alături de gazdă
- plimbare cu caruţă sau sania trasă de cai, călărie
- acces vizită casă-muzeu şi pălincie
- foc de tabară, grătar
- vizită la Obiectivele turistice din localitate: Biserica din Lemn, Sf Parascheva, monument UNESCO, Izvoare de apa minerala, cimitirul evreiesc, muzeul satului, casele din lemn traditionale,Cimitirului Vesel de la Săpânţa, a bisericilor de lemn de pe văile Izei şi Marei etc

OFERTA REVELION

Servicii incluse:
- cazare camera cu pat dublu matrimonial
- pensiune completa
- masa festiva de Revelion

Numar camere: 5

Numar locuri: 12

Localizare:

Mic dejun, cafea,
Masa de pranz si cinã cu produse traditionale de sãrbãtori. tuica de maramures, vin, bere, la discretie incluse in pret.
Masa de Revelion cu produse traditionale
SERVICII EXTRA PACHETULUI Copii sub 7 ani au gratuitate la cazare si mic dejun. Pentru copii de 7-14 ani se achita 50% din val. pachet.

Facilitati:
- pensiunea are 5 camere duble,
- sala mese 12 persoane
- cablu TV
- statie cu boxe pentru atmosfera
- parcare (10 locuri)

OFERTA:

Tip Sejur : Demipensiune (mic dejun+ cina)
- 5 zile, 4 nopti -  580 ron/persoana
- 6 zile, 5 nopti -  700 ron/ persoana

Tip Sejur : Pensiune Completa (mic dejun+ pranz + cina)
- 5 zile, 4 nopti -  660 ron/persoana
- 6 zile, 5 nopti -  800 ron/ persoana

Preturile sunt de persoana si includ Cazare cu pensiune completa, si cu Masa de Revelion inclusa

La rezervare se achita 30% avans din valoarea totala

Informatii si rezervari:

 

Craciun Gheorghe

0727689884 / 0757911071

Pensiunea Boca

Poienile Izei nr 362, Maramures

 

Ziua de Ignat, numita si Ignatul porcilor, se sarbatoreste in fiecare an pe 20 decembrie.

 

Datina injunghierii porcului se mai pastreaza in satele din Maramures, chiar daca sacrificarea nu are loc neaparat in data de 20 decembrie. Taranii nu concep sa le lipseasca de pe masa de Craciun afumaturile, care stau la loc de cinste alaturi de sticla cu horinca. Carnati, caltabosi, sangerete, toba sunt asezate, ca o ofranda, in fata colindatorilor, ca semn de multumire pentru urarile de bine care li se fac.

In traditia populara romaneasca, Ignatu’ este o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul din calendarul ortodox. Exista un timp ritual al sacrificiului porcului – ziua de Ignat (20 decembrie) sau dupa Sfantul Vasile (aproximativ aceeasi zi pe stil vechi), dimineata in zori – moment al zilei propice multor practici rituale.

Ritualul taierii porcului, in ziua de Ignat, se leaga de o traditie a epocii precrestine, cand se aduceau jertfe zeitatilor ce apareau si dispareau in perioadele de innoire a timpului. Ignat era o divinitate solara (”ignis” insemnand ”foc” in latina), si, prin analogie, este si numele Sfintului Ignatie Teoforul din calendarul crestin – ortodox, numit de popor si Ignatul porcilor. La tara, in aceasta zi, singura activitate permisa era sacrificarea si pregatirea porcului, pentru ca in rest nu se lucra nimic.

Mai demult, taranii credeau ca un porc neinjunghiat in ziua de Ignat nu se mai poate ingrasa, pentru ca inainte cu o noapte acesta isi viseaza cutitul sau moartea, cum se zicea pe la tara. “Daca nu tai porcul de Ignat, nu-i mai merge bine…” sau ”Dupa Ignat, porcul slabeste”, obisnuiau sa spuna batranii. Pana sa fie sacrificati, porcii erau ingrijiti cu mare atentie, pentru ca li se dadea sa manance graunte ca sa aiba carnea buna.

Taierea incepea in zorii zilei de Ignat cu o rugaciune. Potrivit traditiei, intre ochii porcului se facea semnul crucii cu varful cutitului. De asemenea, se obisnuia ca, inainte de sacrificiu, porcul sa fie stropit cu apa sfintita si asezat cu capul spre rasarit. Apoi ”misarosul” – un taran priceput in injunghierea animalelor – infigea cutitul in inima cu o lovitura scurta si precisa, care sa nu duca la agonie. La taiere, se spunea ca nu trebuie sa stea nicio persoana miloasa, pentru ca astfel porcul moare cu greutate, iar carnea nu mai e buna, si ca parul porcului trebuie inmuiat in sange ”ca sa nu se stinga neamul porcilor”.

Dupa ce porcul moare, acesta este asezat pe un ”pat” si este parlit cu grija pe toate partile de barbatii casei. Daca, din greseala, plesneste o parte de piele, se uda repede cu apa sau se freaca, folosindu-se zapada, ca arsura sa nu se intinda. Cand pielea s-a ars indeajuns, porcul se rade cu cutitul si se clateste cu apa calda pana ramane curat si galben.

 

Operatiunea odata terminata, se trece la taierea efectiva a animalului. Mai intai se taie picioarele de la genunchi in jos, apoi urechile si coada, din radacina. Este momentul cel mai asteptat de copii, pentru ca lor le revine soricul de urechi si coada pentru care sunt in stare sa se si bata daca sunt prea multi.
Se scot soldurile, iar slanina se despica de-a lungul spinarii si de-a lungul gatului, desfacandu-se cu incetul, pana la pantece. Apoi, se desface capul in doua parti, fiecare cu cate o falca. Falcile se taie in doua parti, iar creierul se scoate la urma, cu atentie sa nu se sfarame. Dupa cap, se scot ”iepurele” (osul pieptului cu cei doi muschi dinainte) si ”iepurasii” (cei doi muschi ai spinarii), rarunchii si coastele. La urma se scot maruntaiele, din care se desprinde fierea cu mare atentie, sa nu se sparga. Apoi, se cauta besica, se dau deoparte matele si ficatul, plamanii sau bojocii, splina, invelitoarea de grasime a maruntaielor sau osanza si stomacul. Pentru a afla greutatea de carne a porcului taiat, se inmulteste cu zece greutatea capului, care se poate pune mai usor pe cantar.

Femeile nu stau nici ele, ci se pregatesc pentru gatitul carnii, iar la final de ”pomana porcului”. Ele pun maruntaiele la fiert, curata matele in care se vor umple mai tarziu carnatii si caltaosii, spala bine stomacul pentru toba, adica sa prepare exact produsele fara de care Craciunul nu este Craciun, si care nu ingretoseaza mai pe nimeni cand le vede intinse pe masa.

Ritualul practicat de Ignat este unul antic, care se regaseste in traditia mai multor popoare. De exemplu, in Egiptul antic, porcul era adus ca jertfa zeului Osiris, iar in Grecia antica un ritual similar se savarsea in cinstea zeitei Demeter.

Sfantul Ignatie, de a carui zi se leaga obiceiul, se pare ca a fost copilul pe care l-a luat in brate Iisus Hristos cand a spus apostolilor: ”De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia cerurilor. Si cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste“. Pentru aceasta s-a numit Sfintul Ignatie purtator de Dumnezeu.

Biserica spune ca acesta a fost in tinerete ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul si, la varsta maturitatii depline, ca urmas al apostolilor ce era, a fost ales episcop in Antiohia Siriei, cetate in care pentru prima data ucenicii Domnului au inceput a se numi crestini. Pentru credinta sa, in timpul prigoanei impotriva crestinilor, Ignatie a fost prins de pagani si aruncat la fiare ca sa-l sfasie, in timpul unei serbari dedicate idolilor, la Roma. Din trupul sau au ramas numai oasele cele mai mari care au fost adunate de credinciosi si puse la cinste in loc insemnat, in ziua de 20 decembrie, anul 107.